Student(ă) în diasporă pe timp de război.

E prea devreme să vorbim despre altceva, decât despre războiul de agresiune al Rusiei față de Ucraina. Mai mult ca niciodată, e nevoie de ajutorul fiecărei persoane, pentru a face față crizei de refugiați și refugiate din Europa, dar și a celei informaționale. Moldovenii și moldovencele sunt peste tot în lume și nu e ușor să fii departe de casă în acest moment, dar diaspora are și ea un cuvânt de spus. Fiind și noi studente în diasporă, am comunicat cu alți studenți și studente, aflați peste hotarele țării, pentru a afla cum se simt.

Alexandru Gumaniuc, Olanda

Cum au fost primele zile de război pentru tine?

Fiind student, încerci să te focusezi pe învățare, mai ales când ești departe de casă, unde, evident, nu te simți complet confortabil și nu cunoști „cum stau lucrurile” atât de bine. În primele zile de război am fost, din punct de vedere mental, complet blocat. Nu puteam să mă gândesc la nimic altceva decât la ce dezastru se întâmplă atât de aproape de țara mea. Era practic imposibil să revin la rutina mea obișnuită și chiar dacă încercam să nu caut ultimele știri și să fac ce, de obicei, ar face un student, nu făceam nici un progres. Deci, pentru câteva zile am fost un „sclav” al propriilor gânduri.

Laura Rînja, România

Cum crezi că pot contribui studenții din diasporă la gestionarea crizei, provocată de războiul dintre Ucraina și Rusia?

Dacă e să vorbim despre criza umanitară, studenții din diasporă ar putea ajuta făcând voluntariat. Acum, refugiații se îndreaptă către toate țările europene, iar acolo sunt destul de puțini oameni care cunosc limba rusă. Noi, cei din Republica Moldova, îi ajutăm extrem de mult prin a comunica cu refugiații într-o limbă pe care ei  o cunosc foarte bine. Chiar din a doua zi am început să fac voluntariat. Acest lucru m-a ajutat foarte mult, pentru că o făceam din suflet și simțeam că sunt utilă, dar, în același timp, m-a consumat extrem de mult pe plan emoțional. Cu toate astea, am întâlnit oameni extraordinari, familii de ucraineni cu care comunic și azi, care nu întârzie să-mi mulțumească de câte ori au ocazia, iar asta cred că e cel mai important – să rămâi om.

Mai mult decât atât, aș îndemna absolut toți tinerii să încerce să gestioneze războiul informațional care are acum loc în societate. E foarte important. Nu cred că acum e loc de fraza “ Nu mă interesează politica”. Ceea ce se întâmplă în Ucraina e tragedia unui popor, e mult peste politică.  În acest caz, e primordial să ne informăm din surse veridice, să încercăm să explicăm părinților, buneilor, rudelor starea de fapt a lucrurilor și să înțelegem că războiul nu poate fi justificat absolut cu nimic. 

Cum este pentru tine să fii departe de Moldova în perioada asta? (E mai mare dorul de casă?)

Aș începe de la faptul că mie mereu mi-a fost greu să fiu departe de casă. Acum, în circumstanțe de război, această greutate se înmulțește la 10. Am fost acasă în prima săptămână de război, pentru că, probabil, era mai bine pentru mine să trec prin asta acasă, lângă ai mei. Pentru mine, Moldova are un loc aparte în suflet și eu am fost mereu persoana care spunea  și spune că vrea să se întoarcă acasă. De asta, mi-e foarte dureros să mă gândesc la faptul că și țara noastră s-ar putea pomeni în asemenea situație. 

Am fost mândră de țara mea mereu, iar umanitatea de care a dat dovadă Republica Moldova în această situație nu a avut decât să-mi confirme mândria. Ceea ce fac voluntarii moldoveni este eroic, fapt pentru care mulțumesc. Sunt sigură că despre Moldova se cunoaște acum mult mai mult în toată lumea.

Nelly Mihailov, Franța

Cum vorbești cu familia ta (părinții, bunicii, rudele) despre război? Vă coincid opiniile sau poate aveți păreri împărțite referitor la acest subiect?

 Din fericire, toate părerile mele și ale familiei mele ne duc în același punct comun: un război este o tragedie. Cu toții sperăm că lucrurile se vor calma, deoarece fiecare ființă vie merită să trăiască în pace, sub un cer senin. Avem cu toții mintea deschisă și conștientizăm, în primul și în primul rând, că acest război nu se întâmplă „undeva acolo, iar pe noi nu ne privește”. Este dureros să recunoaștem, dar nu au fost atacată doar Ucraina. A fost atacată libertatea, drepturile umane, credința și implicit toți oamenii care se regăsesc în cele din urmă valori. Și îmi este profund milă de oamenii care nu conștientizează acest detaliu important. Nu există ei și noi, în percepția mea și a familiei mele există doar «împreună», iar noi credem ca forță lui „împreună” într-un final va câștiga.

 

Ce faci pentru a te simți bine și a-ți păstra propriul calm și stabilitate emoțională în această perioadă?

Este adevărat că acum, mai mult ca niciodată avem nevoie să facem și altceva decât să stăm lipiți de telefon și să urmărim știrile. Devine atât de toxic și dureros, încât este absolut necesar, după părerea mea, să ne deconectăm uneori, dar să rămânem cu picioarele pe pământ. Locuiesc în prezent în Paris, iar acest detaliu pot să spun că este salvarea mea numărul unu... Dacă ies la o plimbare, știu sigur că atenția mea, măcar pentru un timp scurt, va fi focusată pe măreția acestui oraș. Mai nou, mi-am cumpărat acuarele și un album pentru a picta (Deși nu mă pricep chiar de minune :D), deoarece orice ține de motrica mâinilor (scris, pictat, brodat etc.) ne ajuta să ne concentrăm, să ne îndepărtăm de unele gânduri și să ne recreăm mintea. Nu în ultimul rând, mă calmează scrisul…să scriu ce simt, despre cum văd eu lucrurile, să inventez, să citesc, să recitesc, să aștern pe o foaie tot ce mă preocupă pentru a fi sigură că îmi golesc gândurile și fac loc pentru altele noi. În perioade complicate, precum asta, dar și exemplul pandemiei și a carantinei, am înțeles importanța unei rutine. Este unicul lucru care îmi aduce calmul și care, mie cel puțin, îmi aduce stabilitate în tot acest haos și mă menține consecventă în ceea ce am de făcut. Starea de alarmă din interiorul nostru nu poate fi veșnică, și e nesănătos să fie astfel, de aceea ori de câte ori am ocazia, mă întorc la ceea ce îmi aduce pace - corpul meu și starea mea de spirit, și încerc sa îngrijesc conștient de acest templu și de aceste resurse.

 

Sabin Rufa, UK/Franța

Cum este să fii departe de Moldova în perioada asta?

Cel mai dificil este sentimentul că nu poți împărtăși pericolul cu familia ta. Se strânge pielea pe tine, când vezi fotografii cu incendii nu departe de granița moldo-ucraineană, când afli că bombardamentele se auzeau până în Piața Marii Adunări Naționale, când vezi ce pățesc civilii ucraineni și înțelegi că cei moldoveni nici atâta protecție nu au. Totuși încerc să îmi păstrez sângele rece și să fac ce pot de aici. Distribui informație veridică, discut cu oameni care cunosc insuficient sau doresc să afle mai mult, particip la proteste, am lansat o petiție pentru solicitarea garanțiilor de securitate a Republicii Moldova, și alte lucruri. Este puțin în schema mare a lucrurilor, dar atât pot face la moment. Mi-aș dori să știu că familia mea e în siguranță deplină, dar pentru vecinii Rusiei, siguranța este un lux. Doar sper că distanța dintre Chișinău și capitalele europene va fi scurtată prin asistență și parteneriate adevărate, care ar putea asigura pacea pentru toți oamenii de acasă.

Ce mesaj ai vrea să transmiți altor studenți și studente aflate în diasporă, în contextul războiului de agresiunea declanșat în Ucraina?

Studenților moldoveni de peste hotare le doresc în primul rând energie, liniște și consecvență. Știu că nici unul dintre ei nu se simte pe deplin în apele sale, cunoscând ce se întâmplă acasă. Să nu se lase prinși în capcane de disperare sau panică, dar să continue studiile, activitățile extracurriculare, sportul și alte pasiuni. Să vorbească mai des cu cei dragi, lucru care ajută în a calma grija pe care o simțim pentru ei. Să continue să distribuie, să comunice despre acest război și să participe la acțiuni civice în comunitățile lor și după o lună, două, trei - oricât va fi nevoie. Trebuie să fim conștienți de faptul că noi, oamenii, ne adaptăm ușor la noi status-quo-uri. Dar chiar și dacă ne deprindem cu o situație, asta nu îi conferă normalitate. Vreau să le spun că eforturile lor din prezent nu sunt în zadar, și cunoștințele acumulate vor trebui puse la lucru acasă, pentru a construi o lume total diferită de cea văzută de pe zidurile Kremlinului. Vreau să îi cuprind pe toți și să le spun că ne vom revedea într-un Chișinău pașnic, într-o seară de vară, la o vișinată ucraineană adusă dintr-o țară la fel, învingătoare.

 

Maria Victoria Chilari, UK

Cum au fost primele zile de război pentru tine?

Pe 12 februarie prietena mea din Ucraina, și ea studentă la Londra, m-a îmbrățișat strâns de rămas bun și mi-a zis că pleacă acasă pentru a participa în exerciții militare în cazul în care se va începe războiul. A plecat la Kiev fără bilet de întoarcere.

Iar de pe data de 24 februarie trăiesc cu frica că nu o s-o mai îmbrățișez. Războiul mi-a compromis tandrețea cu care vedeam lumea. Mereu am studiat politica cu pasiune, dar în special cu pragmatism. Acum e greu să discut strategii politice în cadrul lecțiilor la universitate, în momentul în care singurul meu gând e la oamenii din Ucraina, la familia mea din Ucraina.

Casa familiei mele din Cherkasy, care pentru mine a fost mereu un loc de refugiu și liniște, a devenit literalmente frontul de bătălie al intereselor politice; mâinile oamenilor dragi care preparau borș, acum prepară cocktailuri Molotov.

Ce faci pentru a te simți bine și a-ți păstra propriul calm și stabilitate emoțională?

Încerc să nu îmi hrănesc panica și frica. După ce m-am lăsat afectată de o știre falsă (!!!) referitor la o explozie în orașul unde se află rudele mele, am decis să filtrez drastic informația pe care o consum. Filtrare, nu izolare informațională! Am un set de surse calitative și evit mesajele, în special video, care fac apel la emoție. Caut știrile înainte să mă găsească ele pe mine; le selectez anume pe acelea din domeniile care mă interesează.

Pe lângă asta, dorm mai mult, alerg regulat dimineața și seara merg la proteste anti-război în centrul Londrei, caut și ofer îmbrățișări, port tricolor pe mână și o panglică cu drapelul Ucrainean în piept.

Ce mesaj ai vrea să transmiți altor studenți și studente aflate în diasporă, în contextul războiului de agresiunea militară a Rusiei față de Ucraina?

Sentimentul cu care majoritatea persoanelor din diasporă se confruntă, anume vinovăția că sunt departe și aparent neafectați de război, amplificată de incapacitatea de a ajuta fizic și local, eu l-am numit sentimentul dezertorului. În această situație, întrebați-vă care vă sunt abilitățile și cum pot ele servi cauzei date, în circumstanțele în care vă aflați.

Instinctiv, eu m-am concentrat pe proiecte jurnalistice în cadrul universității, acestea oferă un format analitic accesibil și coerent referitor la evoluția războiului. Nu trebuie să fii în prima linie ca să lupți. Să fiu sinceră, eu țintesc mai bine cu cuvinte decât cu o armă de foc. Noi, cei din diasporă, avem oportunitatea (sau luxul) să ne alegem propriile arme.

Transmit o îmbrățișare fiecărei persoane care are nevoie de una în acest moment și mă alătur rugăciunilor globale ca oamenii noștri dragi să fie în siguranță.

***

Deja după o lună de la începutul războiului, cu siguranță nu e a devenit mai ușor să scrii despre asta. E dificil să încerci să revii la „normal”, să ajuți, să dormi și să fii bine în același timp, dar ceea ce ne dă putere și răbdare sunt comunitățile din care facem parte și oamenii dragi din jurul nostru. Totuși, credem că e prima dată când părinții studenților și studentelor din diasporă se bucură că ai lor copii nu sunt acasă. De aceea, cred că e important să știm că nimeni nu e singur sau singură în această bătălie.

Cu recunoștință,

echipa „Cu grijă”