Dar noi ne întoarcem acasă?...

În ultimul timp, visul european al multor moldoveni și moldovence este alimentat de pași concreți spre a obține poziția de candidat și de direcția pe care o ia țara noastră, în răscrucea în care ne aflăm la moment. Cu siguranță va lua timp și efort din partea fiecăruia pentru a păstra acest parcurs și un element cheie va fi revenirea acasă a diasporei, inclusiv a tinerilor care au apucat drumul studenției în afara Moldovei și au început deja să-și construiască viitorul în alte hotare.

Sunt și eu studentă în Germania și nu pot nega faptul că discursul Maiei Sandu în fața Parlamentului European chiar mi-a dat niște fiori și mi-a plantat semința revenirii acasă și a dorinței de a contribui la visul integrării. Simt că o mare parte din diasporă are acest gând, aparent năstrușnic, de a strânge valiza și de a reveni și acest proces trebuie facilitat la maxim de autoritățile moldovenești.

De când am început studiile, m-am mai întors desigur de câteva ori acasă, pentru a-mi vizita părinții, fratele și bunica și o impresie nu mă lăsa în pace niciodată. Aveam senzația că persoanele cu care mă întâlneam „bârfeau” despre Moldova cu mine. „Dar la voi precis nu sunt așa drumuri. Uite la ale noastre.”, „Cum e la universitate? Ei, cred că nu ca la noi.”. Totul s-a împărțit în noi și voi, iar eu m-am simțit deja ca parte din „voi”, cei plecați peste hotare. În aceste discuții ale revenirii, Moldova nu e menționată de bine în comparație cu alte țări și cumva se aduc foarte des în discuție aspecte care deja se cunoaște că nu funcționează la fel de bine, iar poate ăsta e unul din motivele din care se și pleacă din țară, și tot se vorbește Moldova pe la spate. Că e așa, că e pe dincolo, că „moldoveanul” e așa, de parcă nu am fi tot moldoveni, de parcă nu ne-am fi născut în Moldova.

Simt că aș vrea să evit orice discuție, decât să vorbesc de rău Moldova și să confirm că da, chiar să știți că drumurile germane sunt mai bune. Diaspora ar trebui să fie încurajată să revină, să vadă potențialul țării lor și un viitor acasă și să audă asta de la oamenii din jurul lor, pe lângă autorități. De la vecin, de la prieteni din copilărie, de la colegi de clasă, fiecare să își găsească ritmul său de a reconstrui o conexiune cu Moldova și de a fi măcar un cetățean implicat, chiar și de la distanță. Experiența mea de la universitate îmi arată că alți studenți și studente din alte țări văd venirea lor în altă țară ca o oportunitate de creștere și aș vrea ca societatea noastră, la fel, să o vadă așa și să le dea spațiu tinerilor să exploreze, dar să țină brațele deschise pentru revenire, cu discuții constructive legate de o posibilă întoarcere, dar nu o blamare colectivă a tineretului inactiv social.

Atâta timp cât putem vorbi deschis despre problemele Moldovei, cu feedback relevant și cu impact despre îmbunătățire, dar nu bârfe despre ce nu avem, ce nu este și ce nu va putea niciodată Moldova să fie, vom putea chema mai multă lume în proiectul comun de generații al integrării europene. Poate ar părea că sunt prea “patriotă”, că eu iubesc prea mult casa mea și nu văd părțile sale rele sau istoriile notorii de corupție, dar eu le știu, eu le-am trăit pe pielea mea, așa cum am făcut-o toți, pur și simplu aleg să văd țara mea vindecându-se de trecutul său, decât să o îngrop tot eu. Eu mă deosebesc în toată această mare de străini, datorită firii mele de moldoveancă și eu nu voi înceta să fiu recunoscătoare pentru asta.

Nu o dată am auzit replici la adresa celor care au rămas acasă sau pur și simplu apără Moldova de scenarii distopice și fataliste, precum că nu ar avea viitor sau că nu mai este nici o speranță de revenire. “Ce patriot/patriotă ești!”, cu sensul că trăiești o iubire neîmpărtășită cu Republica Moldova. Probabil noțiunea de patriotism a ajuns să fie distorsionată și cumva devalorizată de unele lecții de educație civică și de dezamăgiri politice repetate, dar chiar vreau să zic că nu e rău deloc să fii o persoană patriotă și iubitoare a baștinei sale. Asta nu impune iubirea Moldovei cu forța, sacrificii sau martirizare pentru binele comun, dar un respect profund pentru ceea ce înseamnă acasă și acțiuni corespunzătoare.

Nu spun că e misiunea fiecăruia și fiecăreia din noi să ne salvăm țara și să ducem datoria de a o aduce pe drumul cel bun, după multă rătăcire, dar ceea ce îmi doresc este să avem respect față de ea, și nu unul superficial, chiar și atunci când emigrăm. Să nu ne despărțim în rămașii și plecații, dar noi, moldovenii și să demonstrăm că suntem o țară mică, dar cu oameni cu suflet mare.

___________________

Pe blogul și pagina „Cu grijă” povestim despre dizabilitate din propriile experiențe.  

Vă invităm să ne urmăriți și pe alte canale, pentru a ne cunoaște istoria, dar am vrea să o cunoaștem și pe a voastră. Ne puteți scrie și un e-mail la adresa: cugrija.suport@gmail.com sau un mesaj pe Instagram (@cu_grija), la care vă vom răspunde cu mare drag.

Cu recunoștință,

echipa „Cu grijă”

Un articol de Laura Catărău